Doru' potrivit

Bunicii mei, batrani cat sa-mi fie chiar strabunici, aveau dormitorul intr-o casa de la tara, si in dormitor patul bunicii, patul bunicului ..... si tot restul elementelor din camera intre cele doua paturi. Nu erau nici de tot separati, nici de tot impreuna, pentru relatia lor asta era probabil distanta ideala si eficienta. Si chiar ca era eficienta pentru ca au fost o echipa puternica pana ce i-a despartit moartea. Si nici pasiunea nu i-a parasit prea devreme, din moment ce l-au facut pe tata cand bunicu trecuse bine de 50 de ani iar bunica se apropia si ea de aceeasi cifra.
Nu doar din exemplul lor l-am inteles eu pe Doru', ci mult mai mult din trairi proprii, dar am inteles cat e de puternic si de important doru intre un barbat si o femeie. N-o fi pe placul prea multor femei, sigur ca nu, ca mai si ustura, mai si perpeleste mai si provoaca lacrimi si zbateri. Dar e un suflu care tine carbunii incinsi, in masura potrivita ca atunci cand cei doi se reunesc sa iasa flacari imediat.
 Sigur ca e o idee draguta sa faci totul impreuna, sa dormi tot timpul impreuna...dar ce devii? viata unei femei are atatea aspecte, esti inca multe altele pe langa iubita sau sotie, toate la fel de importante. Carbunii au nevoie de aer ca sa se inflacareze, florile au nevoie de aer ca sa infloreasca, relatia dintre un barbat si o femeie are nevoie de dor ca sa fie mereu in crestere.
Nu exista o masura a dorului. E ceva ce se regleaza, se personalizeaza intre fiecare el si ea in parte.
Comparatia cu altii, modelul impus de societatea in care traiesti, nu ajuta. Mi se pare atat de vatamator, atat de gresit si de distrugator pentru  orice relatie sa iei asta drept exemplu, sau drept sursa de asteptari (de genul "asa fac cuplurile, fac weekendurile impreuna, fac nu stiu cate zile de vacante impreuna, mananca de cinci ori pe saptamana impreuna, fac dragoste de 15 ori pe luna, se vad o data la doua zile, se suna de nu stiu cate ori in nu stiu ce interval de timp etc. etc...., deci asa se face, asa trebuie sa facem si noi).
Doru potrivit se regleaza intre el si ea, se descopera si se redescopera mereu, dintr-o intelepciune a inimii personale. Treaba femeii, fiind mai senzitiva, e sa afle masura buna a dorului pentru ea si barbatul ei si sa-i permita sa existe.
Cand simt ca ma copleseste dorul, ca ma arde pana la punctul de a-mi umple gandul de negativism si de otravuri, ma intreb: Ce vrei sa fii? "O iubita dorita in bratele careia el se intoarce de fiecare data de drag?" sau  "o nevasta pe care are obligatia s-o vada si azi"?
 (si in denumirile astea nu ma refer sub niciun chip la existenta sau nu a unui statut civil oficial).